Postat în : 26.01.2022
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sprijiniți de polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de risc.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 100 de grame de cannabis, 11 fragmente de tulpină susceptibile a conține fluorescență de cannabis, 70 de grame de cocaină, 2 cântare de precizie, 1 grinder, 6 fragmente de comprimat de ecstazy, și alte lucruri de valoare precum: 2 telefoane mobile, o mașină în valoare a 10.700 €, și o pereche de încălțăminte Giuseppe Zanotti în valoare a 800€. Tânărul din Peciu Nou, Szabo Alexandru Gabriel a fost arestat și reținut pentru 30 de zile. În data de 12.02.2022, va avea loc prima înfățișare a acestuia în fața istanței, după spusele polițiștilor acesta nu a acționat singur. Încă un bărbat de 27 de ani, două tinere de 18 ani și o minoră de 17 ani sunt dați în urmărire generală. După spusele persoanelor apropiate a acestora, toți sunt prieteni. Dacă îi cunoașteți sau aveți anumite informații despre ei, contactați Organele de Poliție.